MIERCURI, JOI, VINERI

:
  1. CUPRINS

 

ANTICRISTUL DIN NOU ÎN PĂDUREA ANTICĂ BUDDHA MAITREYA DESCHIDEREA CELOR ŞAPTE PECEŢI NOUL IERUSALIM

 

Numai în această suburbie obscură a istoriei, în care nimic miraculos nu pare a se întâmpla vreodată şi în care nu trăieşte niciun geniu, în această epocă în care nivelul de educaţie al claselor educate se află într-un declin abrupt - numai în acest tip şi în acest loc oamenii au convingeri de tipul materia-înaintea-minţii. Pretutindeni altundeva şi oricând altcândva, lumea a crezut exact contrariul; tuturor li s-ar fi părut absolut imposibil să-şi imagineze că cineva ar putea crede ceea ce credem noi astăzi.

În conformitate cu istoria secretă, această transformare a fost determinată de o schimbare la nivelul conştiinţei. Din perspectiva filosofiei ezoterice, conştiinţa se transformă mult mai repede şi mai radical decât din punctul de vedere al celei convenţionale. Sper că această carte a reuşit oarecum să demonstreze că, dacă acum câteva generaţii oamenii credeau într-un univers de tipul mintea-înaintea-materiei, motivul nu este acela că examinaseră argumentele pro şi contra şi aleseseră apoi idealismul. De fapt, ei percepeau lumea într-un mod idealist.

Gândiţi-vă acum la modul în care diferă conştiinţa dumneavoastră de cea a părinţilor dumneavoastră. Cea dintâi este probabil mai liberală, mai tolerantă, mai capabilă să aprecieze punctele de vedere ale celorlalte rase, clase sociale, ale sexului opus sau ale celor de altă orientare sexuală etc. În anumite sensuri, dumneavoastră sunteţi, probabil, mai conştient de sine. Fiindcă ideile lui Freud au devenit atât de bine cunoscute, sunteţi mai predispus la a recunoaşte motivaţiile sexuale ale impulsurilor pe care le resimţiţi - sau motivaţiile de natură comercială, datorită lucrărilor lui Marx. Probabil că sunteţi mai puţin reţinut, mai puţin temător faţă de autorităţi, mai contestatar, iar legăturile cu familia sunt mai slabe. Sunteţi mai dispus să minţiţi, aveţi o mai redusă capacitate de concentrare şi mai puţină fermitate în a duce la capăt sarcini plictisitoare de dragul unui obiectiv pe termen lung. Deşi cultura populară face mare caz de dragostea romantică, la fel ca majoritatea celorlalţi, probabil că nici dumneavoastră nu mai credeţi în ea din toată inima. Puţini se mai aşteaptă azi - sau mai sunt dispuşi - să rămână o viaţă întreagă alături de un singur partener sexual. De fapt, aşa cum sugera Rilke în Însemnările lui Malte Laurids Brigge, o parte din dumneavoastră înşivă tinde să fugă de responsabilitatea pe care o implică faptul de a fi iubit.



Prin urmare, conştiinţa noastră este diferită de cea a părinţilor noştri şi, probabil, mult diferită de cea a bunicilor. Dacă vom proiecta această viteză de schimbare înapoi în istorie, vom înţelege uşor cum, cu numai câteva generaţii înainte, conştiinţa de zi cu zi semăna, probabil, cu cea pe care o experimentăm acum în vise. Dar nu putem să nu ne punem următoarea întrebare: Cum va evolua conştiinţa noastră în viitorul apropiat?

În conformitate cu filosofia de tip mintea-înaintea-materiei, mintea a creat universul fizic pentru a facilita evoluţia şi dezvoltarea conştiinţei umane. Şi atunci, ce ne sugerează ea cu privire la modul în care se va schimba conştiinţa noastră?

...

Din perspectiva creştinismului ezoteric, Iisus Cristos a trăit pe Pământ pe la mijlocul istoriei universului. Viaţa sa a reprezentat un important punct de cotitură în istorie. Tot ceea ce s-a întâmplat după acest moment oglindeşte cele petrecute înainte. Prin urmare, noi trăim acum marile evenimente ale epocilor precreştine în ordine inversă, iar dezvoltarea noastră viitoare va reparcurge primele sale etape, de asemenea în ordine inversă.

Spre, exemplu, în anul 2000 D. C., viaţa noastră a reflectat-o pe cea dusă de Avraam în 2000 Î. C., printre zgârie-norii şi contemporanii săi idolatri din Uruk.

Putem privi zgârie-norii de astăzi ca reprezentând fundamentalismul. Pe de o parte, sunt creştinii de dreapta, pe care i-am putea asimila cu formele rudimentare ale islamismului. Ambele grupări vor să reprime inteligenţa şi liberul arbitru al individului, să ne atragă spre un extaz lipsit de iluminare. Aceasta este influenţa lui Lucifer.

Pe de altă parte, este materialismul ştiinţific militant, care tinde să sugrume spiritul uman. Maşinăriile ne transformă şi pe noi în nişte maşinării. Aceasta este influenţa lui Satan, care vrea să meargă şi mai departe, să ne suprime complet spiritul şi să ne lase doar materie goală.

Şi, aşa cum s-a încarnat Lucifer, la fel se va încarna Satan. Şi o va face sub chipul unui scriitor. Obiectivul său va fi acela de a distruge spiritualitatea, explicitând-o până ce nu va mai rămâne nimic din ea. El va avea capacitatea de a crea evenimente supranaturale, dar va şti să le dea o explicaţie strict ştiinţifică.

La început, va apărea ca un mare binefăcător al omenirii, un geniu. Poate că iniţial nici el însuşi nu va şti că este Anticristul, crezând că face ceea ce face numai din dragoste pentru oameni. Va spulbera multe superstiţii periculoase şi va milita pentru unirea tuturor religiilor lumii. Va veni însă un moment al orgoliului, când îşi va da seama că poate face unele lucruri pe care, aparent, Iisus Cristos nu avea puterea să le facă. Şi atunci va deveni conştient de identitatea şi de misiunea sa.

Cum să-i recunoaştem pe Satan? Sau orice alt fals profet? Şi orice învăţătură fals-spirituală? Învăţăturile mincinoase au de obicei o dimensiune morală redusă, aproape inexistentă, avantajele activării chakrelor, spre exemplu, fiind recomandată exclusiv pentru dezvoltarea personală în sensul său egoist. Adevăratele învăţături spirituale au în centru dragostea pentru ceilalţi şi pentru întreaga omenire - dragostea inteligentă, liber dăruită.

Să ne ferim de asemenea de învăţăturile care nu invită la întrebări, la dezbatere, sau care tolerează dispreţul şi deriziunea. Ele nu fac altceva decât să lase de înţeles că Dumnezeu ne vrea proşti.

Cartea de faţă se constituie într-o sumă de dovezi menite să demonstreze că în decursul istoriei, persoane cu o inteligenţă deosebită au studiat în profunzime filosofia ezoterică. De asemenea, au folosit tehnici secrete pentru a intra în stări alterate de conştiinţă, în care au acces la un nivel de cunoştinţe neobişnuit de mare. Dovezile arată că grupările ce făceau parte din aceste societăţi secrete erau preocupate de făurirea unor forme de conştiinţă noi şi mai inteligente.

Gândirea ezoterică a exercitat o influenţă determinantă asupra dezvoltării umane, fapt care astăzi este aproape în întregime ignorat.

Conform acestui mod de a gândi, oamenii au avut odinioară acces neîngrădit la lumile spirituale. Apoi accesul a devenit tot mai dificil, pe măsură ce materia a căpătat consistenţă. Acum, bariera dintre noi înşine şi lumile spirituale devine iarăşi mai subţire. Lumea materială se destramă.

Poate că devenim mai conştienţi de tiparele sugerate de aşa-zisele coincidenţe şi de sincronicităţile pe care le trăim. Poate că începem să întrevedem în ele conturul legilor profunde. Poate că nu ne mai grăbim să presupunem că intuiţiile noastre, ideile strălucite pe care le avem ne aparţin nouă înşine şi poate că începem să acceptăm că ele ar putea proveni din alte lumi.

Pe măsură ce conştientizăm faptul că suntem impulsionaţi de o inteligenţă neîntrupată, poate că ne dăm seama totodată că suntem legaţi între noi mai direct prin intermediul gândurilor decât prin vorbire şi prin capacităţile fizice. Poate că înţelegem mai bine că interacţiunea noastră cu alţi indivizi este un proces mult mai misterios decât ne închipuim în mod obişnuit.

În viitor, vom învăţa probabil să privim relaţiile dintre noi şi în termenii reîncarnărilor. Ne vom da seama că relaţiile pe care le-am avut în încarnările anterioare constituie explicaţia sentimentelor subconştiente de atracţie sau repulsie pe care le avem uneori faţă de persoane pe care abia le-am întâlnit.

Fireşte, din punctul de vedere al realităţii de zi cu zi, toate acestea par nişte aberaţii, în universul ştiinţifico-materialist, nu este loc pentru asemenea idei. Dar aşa cum am subliniat deja, perspectiva ştiinţifico-materialistă are limitările sale.

Când vorbim despre evenimente atât de îndepărtate precum naşterea universului, în mod inevitabil, chiar şi cele mai mărunte fragmente de dovezi sunt grevate de un volum uriaş de speculaţii. Supoziţiile fizicienilor, cosmologilor şi filosofilor privind infinitatea de dimensiuni întrepătrunse, universurile paralele şi cele de tip balon de săpun implică la fel de multă imaginaţie ca speculaţiile lui Toma dAquino referitoare la numărul îngerilor ce încap pe vârful unui ac.

Esenţial este faptul că, în privinţa chestiunilor cu adevărat mari şi importante, oamenii nu aleg în mod necesar conform balanţei probabilităţilor, aceasta fiind, probabil, aproape prea mică pentru a fi distinsă. Lumea este aidoma desenului aceluia în perspectivă, în care puteam vedea deopotrivă o tânără drăguţă sau o cotoroanţă. Oamenii aleg adesea o anumită imagine asupra lumii şi nu alta fiindcă undeva, în adâncul fiinţei lor, asta este ceea ce vor de fapt să creadă.

Dacă învăţăm să conştientizăm această predispoziţie, putem lua apoi o decizie în mod liber, fiindcă va fi o decizie bazată pe cunoaştere. Dacă ne gândim bine, s-ar putea ca acea parte din noi înşine care doreşte să creadă într-un univers mecano-materialist să nu fie exact cea care am dori să ne hotărască soarta.

Cunoaşte-te pe tine însuţi, cerea zeul Soare. Tehnicile deprinse în Antichitate în şcolile misterelor şi în epoca modernă în cadrul unor grupări precum rozacrucienii au menirea de a ne ajuta să devenim conştienţi de ritmul răsuflării noastre, de cel al inimii şi de cel sexual, de ritmul activităţii, al visului şi al somnului fără vise. Dacă vom reuşi să ne armonizăm în mod conştient propriile ritmuri cu cele ale cosmosului, măsurate de Jachin şi Boaz, vom putea în cele din urmă să ne îmbinăm evoluţia individuală cu cea a cosmosului. Iar acest lucru va însemna că vom înţelege menirea vieţii, în cel mai înalt sens al termenului.

Filosofia ezoterică impune o redescoperire a ierarhiilor spirituale de deasupra noastră şi, în strânsă legătură cu aceasta, o identificare a capacităţilor divine din noi înşine. Acesta a fost secretul păstrat de genii precum Platon, Sfântul Pavel, Leonardo da Vinci, Shakespeare şi Isaac Newton:

1. Dacă poţi gândi atât de profund încât să redescoperi rădăcinile spirituale ale gândirii, dacă poţi recunoaşte gândurile ca fiinţe vii, spirituale

2. Dacă îţi poţi dezvolta un sentiment al propriei individualităţi atât de puternic încât să devii conştient de interacţiunea ta cu fiinţele-gând care te străbat, şi totuşi să nu te laşi copleşit de această realitate

3. Dacă poţi recrea străvechiul sentiment al miraculosului şi să-i foloseşti pentru a trezi voinţa ce aşteaptă dormitând în cel mai adânc ungher al fiinţei tale

4. Dacă flacăra iubirii pentru semenul tău ţi se înalţă din inimă şi te face să verşi lacrimi de compasiune

înseamnă că ai lucrat asupra celor patru elemente. Ai început deja procesul de transformare a lor. Aceasta este misterioasa lucrare despre care vorbeşte Sfântul Pavel în 1 Corinteni 13: Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Intuiţia este intelectul transformat, care percepe fiinţele spirituale ca fiind reale. Pavel numeşte acest lucru credinţă.

Sentimentul miraculosului este simţire transformată, simţire ce a devenit conştientă de funcţionarea spirituală a universului, fără a fi copleşită de ea. Pavel numeşte acest lucru nădejde, speranţă.

Conştiinţa este voinţă transformată, când prin acţiunea gândului şi a imaginaţiei, a credinţei şi speranţei, vom fi început să transformăm acea parte din noi înşine despre care aminteam, inclusiv voinţa aflată sub pragul conştienţei. Pavel numeşte aceasta dragoste.

Aplicând credinţă speranţei, aplicând credinţă şi speranţă iubirii, fiinţa umană poate fi transformată într-un înger.

Astfel, Scorpionul este preschimbat în Vultur. Vulturul cooperează cu Taurul, iar Taurului îi cresc aripi. Taurul înaripat acţionează asupra Leului, iar acestuia îi cresc la rândul lui aripi. Iar sfârşitul acestui proces în patru etape este cel în care Leul înaripat acţionează asupra Omului, pentru a-l transforma în înger. Acesta este marele mister învăţat în şcolile misterelor din lumea antică, cel care a devenit apoi marele mister al creştinismului ezoteric.

Cele patru elemente îndeplinesc un rol crucial în formarea universului fizic, iar a lucra asupra lor în vreme ce ele ne străbat înseamnă a ne transforma nu numai pe noi înşine, ci întregul univers, până la graniţele sale. Dacă un individ varsă lacrimi de compasiune, natura sa animală este transformată într-o măsură anume, dar transformaţi sunt şi heruvimii din cosmosul întreg. Schimbările în fiziologia umană devin seminţe ale transfigurării întregului univers material.

Cabalistul Isaac Luria scria că, în cele din urmă, nu va mai exista nici măcar un atom asupra căruia să nu fi lucrat omul.

În primele capitole ale acestei istorii am văzut cum au fost create lumea şi omenirea, în ordinea următoare: mai întâi componenta minerală, apoi cea vegetală, în al treilea rând partea animală şi, în final, ca o încununare a creaţiei, elementul uman. Aceste părţi au fost făurite una după alta, fiecare oferind condiţiile necesare pentru următorul stadiu de dezvoltare. Pe măsură ce istoria se scurge, aceste componente vor fi transformate în ordine inversă: umanul, animalul, vegetalul şi, în sfârşit, mineralul. La finele timpului, chiar şi atomii fiinţei noastre materiale vor fi transformaţi, aidoma trupului fizic al lui Iisus la Schimbarea la Faţă.

Am văzut că, în conformitate cu istoria secretă, omenirea este doar superficial afundată în materie, că întărirea pământului şi a craniului uman ne-a permis să ne dezvoltăm sentimentul de sine şi, totodată, potenţialul de a gândi, a voi şi a iubi liber. Dar înainte de acest scurt popas printre obiectele fizice, experienţa noastră a fost cea a ideilor. Obiectele imaginaţiei, pe care le înţelegeam ca provenind de la spirite, îngeri şi zei, erau reale pentru noi. În cea mai mare parte a istoriei umane, încă mult timp după formarea materiei, ceea ce vedeam cu ochiul minţii era mai real pentru noi decât obiectele materiale. Istoria modernă ne învaţă că materia este transformată, dispersată, astfel încât în viitorul nu foarte îndepărtat vom pătrunde din nou pe tărâmul Imaginaţiei.

Când se va petrece acest lucru? Şi ce se va întâmpla după încarnarea lui Satan? În capitolul 4 am văzut că, din perspectiva minţii-înaintea-materiei, istoria este împărţită în şapte zile. Sâmbăta a fost domnia lui Saturn, duminica a fost epoca în care Pământul şi Soarele erau unite, luni a fost era anterioară retragerii Lunii. Marţi a fost perioada care a început cu coagularea lumii materiale, în 11145 Î. C. Moartea lui Iisus Cristos a marcat jumătatea zilei de marţi şi a Marii Săptămâni. Ce se va întâmpla în zilele care au mai rămas?

În anul 3574 D. C. Vom intra în epoca numită în Apocalipsă Filadelfia. Dacă marile impulsuri evolutive din epocile anterioare şi-au avut originea în India, Persia, Egipt, Grecia, Roma şi Europa Nordică, următorul va veni din Europa de Est şi Rusia. Acesta este motivul pentru care guvernele sub influenţă francmasonică din America şi Marea Britanie s-au implicat în regiunea respectivă. Deja putem vedea extreme apărute în zonă, extreme ale spiritualităţii şi ale răului deopotrivă, precum mafia rusă.

În viitor, personalităţile pe care ni le amintim din istorie, cele care au condus omenirea afară din lumile spirituale, vor renaşte pentru a ne ghida înapoi în ele. Va exista un nou Shakespeare, un nou Moise, un nou Zarathustra, un nou Hercule. Spre finele epocii Filadelfia, Jeshua ben Pandira, învăţătorul esenienilor, se va încarna iar ca al cincilea călăreţ, care se cheamă Cel credincios şi Cel adevărat, despre care aminteşte Apocalipsa. În tradiţia orientală, acest personaj este numit Buddha Maitreya. El va aduce cu sine mari daruri spirituale, deschizând ceea ce Sfânta Tereza din Avila numea ochii sufletului, chakrele.

Astfel vom intra din nou în pădurea sacră descrisă în capitolul 2. Vom fi conştienţi de existenţa spiritelor, a îngerilor şi a zeilor, vii în tot ce ne înconjoară, dar nu vom mai fi controlaţi de ele. Vom deveni din nou conştienţi de fiinţele spirituale aflate de o parte şi de alta a noastră de fiecare dată când luăm o decizie. Când spiritele bune şi cele rele se vor face simţite, când toţi vom comunica liber cu lumile spirituale, religia organizată nu va mai fi necesară.

Imaginaţi-vă: nicio religie. Ne vom redobândi în parte capacitatea de a controla plantele şi animalele prin puterea gândului, pe care am moştenit-o de la Adam. Vom începe să ne amintim vieţile anterioare şi să le prevedem pe cele viitoare.

Conştiinţa noastră în stare de veghe se va dezvolta astfel încât deosebirea între ea şi cea actuală va fi aceeaşi ca deosebirea dintre conştiinţa pe care o avem astăzi în starea de veghe şi cea din vis. Vom înţelege că, deşi credeam că suntem treji, de fapt am trăit în somn.

Aceste evoluţii nu vor fi realizate uşor. La finele epocii filadelfiene va izbucni un război catastrofic, după care suprafaţa Pământului va deveni un pustiu spiritual - cu excepţia Americii, unde flacăra spiritualităţii va rămâne vie. Aceasta va fi imaginea în oglindă a perioadei primului Zarathustra.

Intervalul cuprins între anii 5734 şi 7894 D. C. Este numit în Apocalipsă Laodicea. Pe măsură ce materia va fi tot mai puţin densă, trupurile noastre vor răspunde mai activ la impulsurile spirituale. Bunătatea oamenilor altruişti va străluci pe chipurile lor, în vreme ce feţele şi trupurile celor răi vor fi modelate de patimile animale ce-i vor domina. Oamenii buni vor constata că le este tot mai greu să accepte în jurul lor persoane nefericite, astfel că, în final, nimeni nu va fi fericit până ce nu toată lumea va fi fericită.

Dacă lumea materială este temporară, la fel este şi moartea. Cu timpul, nu vom mai muri, ci vom dormi doar foarte adânc, iar mai apoi din ce în ce mai puţin adânc. Moartea, aşa cum spunea Sfântul Pavel, va fi înghiţită. Când vom intra într-o altă eră a metamorfozelor, reproducerea biologică va deveni inutilă. Vom descoperi Cuvântul care a fost pierdut al francmasonilor - sau altfel spus, vom crea prin puterea glasului. În cronologia Marii Săptămâni, vom fi ajuns la joi, deşi, fireşte, timpul aşa cum îl înţelegem astăzi nu va mai exista. Gândurile noastre vor avea o viaţă a lor, lucrând independent de noi, dar pentru noi.

Pe măsură ce istoria se va apropia de sfârşit, forţele răului se vor impune încă o dată, când cea de-a treia fiinţă din trinitatea răului, demonul Soarelui, se va opune intenţiilor lui Dumnezeu. Aceasta este fiara cu două coarne, ca ale mielului, descrisă în Apocalipsă. Ea va conduce forţele răului în Bătălia Finală.

În cele din urmă, nu numai că Soarele va părea altfel, aşa cum a prezis Sfântul Ioan Crisostomul, dar un soare va răsări în fiecare dintre noi.

Şi toate acestea vor fi împlinite prin puterea gândului!

La nivel general, cei care au schimbat istoria cu adevărat nu au fost marii generali şi politicieni, ci gânditorii şi artiştii. Un singur individ stând singur într-o încăpere şi dând naştere unei idei poate schimba cursul istoriei mai puternic decât un general care comandă mii de soldaţi pe câmpul de luptă sau un politician care atrage milioane de susţinători.

De aceea este filosofia romantică şi incitantă. Într-un univers al minţii-înaintea-materiei, în orice gând există nu doar romanţiozitate şi incitare, ci şi magie. Nu numai ceea ce fac şi ce spun, dar şi ceea ce gândesc are capacitatea de a-i afecta pe semenii mei şi întregul curs al istoriei.

Platon sugera că orice filosofie începe cu sentimentul miraculosului.

Ştiinţa modernă ucide acest sentiment, spunându-ne că ştim deja tot ceea ce este de ştiut. Ştiinţa modernă distruge filosofia, îndemnându-ne să renunţăm la a pune marile întrebări de tip de ce. Asemenea întrebări nu au niciun sens, susţin oamenii de ştiinţă: mai bine să le uităm şi să ne vedem de treburile noastre.

Savanţii de astăzi insistă că ei sunt deţinătorii unicului mod în care pot fi interpretate condiţiile fundamentale ale existenţei umane. Le place să se concentreze pe ceea ce ştiu. Din punctul lor de vedere, ceea ce ştim deja este aidoma unui vast continent care ocupă aproape întregul spaţiu disponibil.

Dar oamenii despre care am spus în această carte că au făcut istoria au preferat să se concentreze pe ceea ce nu ştiau. Din perspectiva lor, ceea ce ştim deja este o mică insuliţă pe un ocean întins şi foarte ciudat.

Să semănăm noi acum seminţele îndoielii! Să urmăm sfatul lui Francis Bacon şi să nu ne grăbim să încadrăm lumea într-un tipar impus de noi. Să aşteptăm, alături de Keats, ca un tipar mai profund să se contureze.

Ştiinţa nu oferă certitudini. Este şi ea un mit ca oricare altul, reprezentând ceea ce vor oamenii, în adâncul fiinţei lor, să creadă. Rudolf Steiner spunea odată că oamenii care nu au curajul de a fi cruzi dezvoltă adesea credinţe crude. Iar a susţine că nu trăim într-un univers cu caracter reciproc este o cruzime nenecesară.

Dacă acceptăm aceste opinii crude, înseamnă că permitem ca sentinţele experţilor într-un domeniu oarecare de activitate să devină mai importante decât propria noastră experienţă. Şi înseamnă totodată să negăm acele lucruri despre care Shakespeare, Cervantes şi Dostoievski ne-au spus că sunt adevărate.

Scopul cărţii de faţă, prin urmare, este acela de a sugera că, dacă privim dintr-o perspectivă nouă condiţiile fundamentale ale existenţei noastre, poate că le vom percepe într-un mod cu totul nou. De fapt, poate că vom avea asupra lor o imagine opusă celei în care am fost învăţaţi să credem. La urma urmei, exact asta face filosofia, atunci când este aplicată corect.

Ecourile înţelepciunii antice se află pretutindeni în jurul nostru, în numele zilelor din săptămână şi ale lunilor anului, în dispunerea sâmburilor într-un măr şi în ciudăţenia vâscului, în muzică, în poveştile pe care le spunem copiilor, în designul multor clădiri şi statui şi în cele mai de seamă opere de artă şi literatură. Iar dacă nu putem vedea această înţelepciune străveche, motivul este unul singur: am fost învăţaţi şi condiţionaţi să n-o vedem. Am fost vrăjiţi de materialism.

Ştiinţa este de părere că idealismul a dominat istoria până în secolul al XVII-lea, când a început discreditarea lui. Ştiinţa consideră, de asemenea, că materialismul va rămâne filosofia dominantă a omenirii până la finele veacurilor. După părerea societăţilor secrete însă, materialismul va ajunge să fie doar o eroare de scurtă durată.

Învăţăturile societăţilor secrete au fost aduse la lumina zilei pentru prima dată, aici. Unii cititori le vor găsi poate ridicole - dar măcar vor şti care sunt ele cu adevărat. Alţii vor sesiza ceva în ele, chiar dacă par incompatibile cu marile certitudini ştiinţifice ale epocii în care trăim.

Am expus aici o istorie vizionară, aşa cum este ea reţinută în forul interior al fiinţei umane, o istorie păstrată de cei capabili să se strecoare din planul material în alte dimensiuni. Aşa este, pare ireconciliabilă cu istoria în care aţi fost învăţaţi să credeţi, dar dacă este adevărată în alte dimensiuni?

Poate că ar trebui să încheiem cu reflecţiile unui savant de renume. Fizicianul Niels Bohr spunea la un moment dat: Opusul unei afirmaţii corecte este o afirmaţie greşită, dar opusul unui adevăr profund poate fi, foarte bine, un alt adevăr profund.

Am văzut că, dacă încercăm să privim în trecut, dincolo de anul 11451 Î. C., dovezile că ştiinţa ne poate spune ceva real sunt foarte firave. Uriaşe baloane de supoziţii şi interpretări se clatină în echilibru precar pe un fundament minuscul de date concrete. Şi, desigur, acelaşi lucru este valabil şi dacă încercăm să privim în viitor, mai departe de anul 11451 D. C. Adevărul este că trebuie să ne folosim imaginaţia. Atunci când pornim la drum într-o direcţie sau în cealaltă, când părăsim ţărmurile insuliţei noastre de materie, nu putem să pătrundem decât pe tărâmul imaginaţiei.

Desigur că materialiştii privesc imaginaţia cu ochi bănuitori, asociind-o cu fantezia şi cu iluzoriul. Societăţile secrete, însă, o percep într-o lumină extraordinară. Mintea fiecărui individ este o prelungire, o protuberanţă a minţii universale în lumea materială, şi fiecare dintre noi trebuie să-şi folosească imaginaţia pentru a tinde către această minte şi a conlucra cu ea.

Acest mod de utilizare a imaginaţiei a fost cel care i-a conferit unui Shakespeare sau Mozart aura de divinitate.

Imaginaţia este totul.

NOTĂ DESPRE SURSE ŞI BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

 

Clipa în care am avut o imagine completă asupra cărţii a fost cea în care am găsit, într-un magazin de cărţi la mâna a doua, Hali, în Tunbridge Wells, un exemplar în două volume din Mysterium Magnum de Bohme, tradus în limba engleză de John Sparrow. Scrisă în 1623, deci înainte de marele influx ezoteric din Orient, facilitat de extinderea imperiilor europene, această carte mi-a dovedit că a existat cu adevărat o autentică tradiţie ezoterică occidentală, care constituie veriga de legătură dintre şcolile misterelor din Egipt, Grecia şi Roma pe de o parte, şi afirmaţiile vizionarilor moderni, precum Rudolf Steiner, pe de alta.

Cam în aceeaşi perioadă mi-au căzut în mâini alte volume: Semnătura tuturor lucrurilor de Bohme, Arhidoxele magiei de Paracelsus, Viaţa şi profeţiile lui Paracelsus - o culegere de scrieri cu o scurtă biografie realizată de Franz Hartmann, şi Operele lui Thomas Vaughan, rozacrucianul englez, editată de A. E. Waite, cu o splendidă copertă aurie. Veritabile comori, aceste cărţi mi-au confirmat din nou existenţa tradiţiei despre care aminteam. Într-o lucrare recentă, Robert Fludd: filosof ermetic şi supraveghetor al celor două lumi, de Joscelyn Godwin, am găsit chiar o reprezentare a Pământului separându-se de Soare. Ştiam că există o tradiţie ezoterică referitoare la acest eveniment istoric, dar anterior citisem despre ea numai în lucrările lui Rudolf Steiner.

Unii scriitori, printre care Valentine Tomberg şi Max Heindel, au fost acuzaţi că nu au afirmat suficient de răspicat datoria de ordin moral pe care o au faţă de Steiner. Permiteţi-mi să fac eu acest lucru, aici. Steiner este o personalitate de excepţie în cercurile oculte de la finele secolului al XIX-lea şi începutul veacului XX, aidoma lui Swedenborg la pragul dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Contribuţia sa la descifrarea lumii dificile şi paradoxale a filosofiei ezoterice este mai mare decât a oricui altcuiva. Există, se pare, aproximativ şase sute de volume semnate Rudolf Steiner, majoritatea fiind culegeri ale prelegerilor sale. Eu am citit cel puţin treizeci dintre ele.

În ciuda acestei contribuţii, lucrările sale nu constituie câtuşi de puţin o lectură uşoară. Obiectivul pe care el l-a urmărit nu a fost acela de a fi cât mai limpede posibil, în sensul academic anglo-american. Dimpotrivă, şi-a dorit să acţioneze asupra cititorilor printr-un fel de îmbinare a temelor - istorică, metafizică, morală şi filosofică. Nu există în scrierile sale o structură în sensul convenţional al termenului şi niciun fir narativ. Elementele revin iar şi iar în atenţie, ritmic, în cicluri mai largi uneori, mai mici alteori. Numeroşi cititori îşi pierd rapid răbdarea, iar cei care perseverează sfârşesc totdeauna prin a găsi informaţii fascinante, iar cartea mea este presărată din plin cu aceste veritabile geme.

Orice filosofie idealistă, altfel spus orice filosofie care porneşte de la premisa că mintea a apărut înaintea materiei şi că aceasta din urmă a precipitat într-un fel sau altul din mintea cosmică, tratează această precipitare în termenii unei serii de emanaţii ale minţii universale. Idealismul la nivelurile sale superioare - adică filosofia ezoterică a tuturor tradiţiilor culturale - corelează aceste emanaţii cu corpurile cereşti într-un mod sistematic. Există unele variaţii în funcţie de tradiţia studiată, iar în aceste cazuri nu m-am mulţumit să simplific expunerea, de dragul clarităţii, ci l-am luat pe Steiner drept ghid. Textele esenţiale în acest sens sunt: Teozofia, Ştiinţa ocultă, Evoluţia lumii şi a omenirii şi Universul, Pământul şi omul.

(M-am ferit de disputele dintre diversele şcoli de gândire - precum antropozofii, teozofii şi adepţii lui Keyserling - cu privire la cronologia acestor evenimente, deoarece sunt absconse şi, în plus, timpul aşa cum îl înţelegem astăzi nici nu exista atunci. Cred că asemenea discuţii riscă uneori să devină lipsite de sens, dar pentru o abordare inteligentă a acestor chestiuni, recomand pagina web Vermont Sophia şi site-ul Fundaţiei Sophia, al lui Robert Powell. De asemenea, sunt disponibile online numeroase lucrări semnate de Keyserling. Într-un caz - anume dacă legendele celor doi Krişna trebuie detaşate una de cealaltă sau nu - am preferat interpretarea lui Keyserling, nu pe cea a lui Steiner.)

Rudolf Steiner a fost un vizionar şi rareori îşi documentează învăţăturile. Multe dintre aserţiunile sale sunt imposibil de verificat în sens academic sau ştiinţific, dar majoritatea au fost atestate; cred că există doar câteva excepţii.

Problema cu Steiner este alta, cred: fiind o personalitate atât de impunătoare, celor care îi calcă pe urme le este greu să gândească liber şi independent. Umbra sa riscă să inhibe orice originalitate. În parte fiindcă lucrez de mult timp în domeniul editorial, unde pentru a te bucura de succes ai nevoie de o certitudine fermă că ai dreptate în ceea ce susţii, şi în parte pentru că mi-am extins cercetările într-atât încât am reuşit - cel puţin într-o anumită măsură - să aşez filosofia lui Steiner în contextul adecvat, nu l-am simţit nicidecum ca pe o povară, ci ca pe o sursă de inspiraţie.

Din rândul autorilor moderni, G. I. Gurdjieff derutează şi stupefiază în mod voit cititorul în lucrările sale, dar în uriaşa sa operă în zece volume, Totul şi orice, se regăsesc giuvaieruri veritabile, care confirmă învăţăturile ezoterice străvechi. Protejatul său, Ouspensky, a avut darul de a transpune înţelepciunea antică în ceea ce am putea numi un idiom modernist, în cadrul lucrărilor în căutarea miraculosului şi Tertium Organon. De asemenea bun cunoscător al tradiţiei sufite, René Guénon este întruchiparea rigorii intelectuale galice, iar operele sale, Omul şi devenirea sa, Domnul lumii şi Introducere în studiul doctrinei hinduse, au constituit pentru mine nu doar surse de informare, ci şi modele de disciplină.

Înţelepciunea secretă a Cabalei se constituie într-un îndrumar concis şi totuşi ilustrativ. În privinţa tradiţiei ezoterice creştine, lucrarea Calea perfectă, de Anna Bonus Kingsford şi Edward Maitland, scrisă în 1881, este o raritate pe piaţă, dar eu am izbutit să găsesc un exemplar fotocopiat. Scrisă de un anglican, C. G. Harrison, Universul transcendentala fost publicată în 1893 şi a făcut furori în cercurile ezoterice, atât din interiorul, cât şi din exteriorul Bisericii, deoarece dezvăluia informaţii pe care societăţile secrete ar fi preferat să le păstreze neştiute. Din perspectivă ortodoxă, cărţile lui Omraam Mihail Aivanov sunt reprezentative pentru tradiţia anticelor mistere solare şi a învăţăturilor creştine despre dragoste şi sexualitate. Menţionat în text, volumul Meditaţii despre tarot a fost publicat anonim la Paris în 1980 şi a fost scris de un fost discipol al lui Steiner, Valentin Tomberg, care a devenit ulterior romano-catolic. (Celor interesaţi, le recomand fascinanta lucrare a lui Serghei O. Prokofieff, Cazul Valentin Tomberg.) Meditaţii despre tarot se constituie într-o veritabilă comoară de învăţături ezoterice creştine. Zelator; de David Ovason, este o lucrare clasică de ezoterism modern, în general ignorată. Se bazează pe învăţăturile mai multor şcoli de gândire, însă mesajul ei este unul în esenţă creştin. Cărţile despre Iisus Cristos scrise de Rudolf Steiner mi-au fost ajutoare nepreţuite - mai cu seamă cele despre misterele solare, centrale în creştinismul ezoteric: Creştinismul ca fapt mistic şi misterele Antichităţii, Fiinţele spirituale în corpurile cereşti şi în regnurile naturii, Pietre de temelie pentru înţelegerea misterului Golgotei, ale influenţelor lui Lucifer şi Abriman, De la Buddha la Cristos, plus diversele sale comentarii la evanghelii, printre care şi aşa-numita a cincea evanghelie şi Salvarea gândirii (despre Toma dAquino). Am găsit de asemenea câteva lucrări excluse din diversele programe de publicare a operelor lui Steiner, inclusiv unul dintre volumele teozofice timpurii, Atlantida şi Lemuria, şi - mai important pentru textul meu - Impulsurile interioare spre evoluţie: Misterele mexicane şi cavalerii templieri. Mi-au fost foarte utile comentariile biblice ale unui prieten al lui Steiner, Emil Bock, de la Genera la Cei trei ani şi la Sfântul Pavel. Am folosit de asemenea Tradiţie şi legendă în Biserica engleză, de G. S. Tyack, şi Spirite bune şi rele, de Edward Langton.

Marile capodopere ale alchimiei în secolul XX sunt, desigur, Le Mystère des Cathédrales şi Les Demeures Philosophâtes - excelente ghiduri de identificare a siturilor ezoterice din Franţa. Recomand în mod deosebit Istoria confreriei rozacruciene de Paul Sedir, care cuprinde o strălucită descriere a celor mai mari progrese ale alchimiei creştinizate. Zelator, de David Ovason, constituie o bună sursă de informare pe această temă, la fel ca Misterele rozacrucienilor, de Rudolf Steiner. Celor care doresc să aprofundeze studiul alchimiei, le recomand site-ul web al lui Adam Maclean - o fascinantă arhivă de documente istorice.

Predecesoarea lui Steiner, Madame Blavatsky, constituie o problemă, fie şi numai fiindcă noţiunea anticreştină de animus pare, la o privire retrospectivă, oarecum maliţioasă şi perversă. Prefer s-o consider pe Helena Blavatsky ca pe un exemplu reprezentativ al splendidei tradiţii victoriene - aceea de a scrie tone de cărţi pline de idei obscure, dar caracterizate adesea de o fascinantă erudiţie. Cu eventuala excepţie a volumului Creanga de aur, de James Frazer - retipărit în mod constant - aceste cărţi abia dacă mai sunt citite în prezent. Uneori m-am întrebat chiar dacă nu cumva sunt prima persoană care le-a mai răsfoit în ultima sută de ani. Ideile pe care le conţin au devenit desuete, însă ele există şi pot spune că mi-a făcut plăcere să trec în revistă următoarele titluri: Doctrina secretă şi Isis dezvăluită de Madame Blavatsky, Teozofia şi religia psihologică de F. Max Mueller, Fragmente dintr-o credinţă uitată şi Orfeu de G. R. S. Meade, Cartea egipteană a morţilor şi Creştinismul istoric şi cel gnostic de prietenul lui George Eliot, Gerald Massey, Teoriile antice ale revelaţiei şi inspiraţiei de Edwyn Bevan, Oedipus Judaicus de William Drummond, Limbajul pierdut al simbolismului şi Anglia arhaică de Harold Bayley, Canonul de William Stirling, Arhitectura: mit şi misticism de William Lethaby, Crezuri creştine şi păgâne de Edward Carpenter, Introducere în Tantra Sastra şi Puterea şarpelui de Sir John Woodroffe, Istoria magiei de Eliphas Levi, Cabala dezvăluită de S. L. Macgregor Mathers, Misticismul de Evelyn Underhill, Studii în misticism şi în anumite aspecte ale tradiţiei secrete de A. E. Waite, Conştiinţa cosmică de Richard Bucke, Iniţiaţii de Eduard Schure, Misterele bahice şi eleusiene de Thomas Taylor, Vălul lui Isis de W. Winwood Reade.

Fiziologia ocultă constituie o parte esenţială a cărţii de faţă. Am utilizat în acest sens: Cazuri oculte de boală de E. Wolfram, Enciclopedia omului ezoteric de Benjamin Walker, Principii oculte ale sănătăţii şi vindecării de Max Heindel, Anatomia ocultă şi Biblia de Corinne Heline, Fiziologia ocultă, Iniţierea şi rezultatele sale, Ştiinţa ocultă şi dezvoltarea ocultă, de Rudolf Steiner. Parabola fiarei, de John Bleibtreu, deşi nu face parte din filosofia ezoterică, este o sursă de informaţii fascinante, îndeosebi asupra celui de-ai treilea ochi.

Arta ocultă este de asemenea un domeniu-cheie, în privinţa căruia am consultat: Simbolişti şi simbolism de Robert L. Delevoy, Arta legendară şi mitologică de Clara Erskine Clement, Hieronymus Bosch de Wilhelm Fraenger, Simboluri în arta creştină de Edward Hulme, Trei conferinţe despre artă de René Huyghe - instructive îndeosebi cu privire la El Greco - Ocultul în artă de Fred Gettings, Cei doi copii de David Ovason, Marcel Duchamp de Octavio Paz, despre Marcel Duchamp, biografia în trei volume Viaţa lui Picasso de John Richardson şi interesantul eseu Capodoperele pierdute ale lui Picasso de Mark Harris, Bazele artei moderne de Ozenfant, Arta sacră şi legendară de dna Jameson, Suprarealismul şi pictura de André Breton, Suprarealismul şi ocultismul de Nadia Choucha.

Cărţile lui Albert Pike şi A. E. Waite despre francmasonerie intră în aceeaşi categorie a literaturii victoriene cu tona. Alături de Manly Hali, cei doi sunt autorităţi în domeniul misterelor francmasonice. Dintre lucrările lor, am folosit Morală şi dogmă, Istoria francmasoneriei şi învăţături secrete din toate epocile. În plus, am consultat Legenda Templului de Rudolf Steiner. Aş vrea să menţionez totodată Zodiacele secrete din Washington DE de David Ovason şi Cele şapte încercări ale contelui Cagliostro de Ian Mecalman. Nu voi trece cu vederea cercetările originale ale lui Robert Lomas, coautor împreună cu Christopher Knight al unor cărţi de succes despre originile francmasoneriei, printre care Cheia lui Hiram, Al doilea Mesia şi Maşina lui Uriel. La fel ca un alt autor de renume în domeniul istoriei alternative, Robert Bauval, Lomas este de profesie inginer, putând percepe astfel anumite lucruri pe care teoreticienii riscă să le ignore. Un aspect asupra căruia am insistat în cartea mea este acela că învăţăturile ezoterice au aplicaţii practice, utile, care le consolidează caracterul veridic. Lucrarea lui A. E. Waite, Biserica ascunsă a Sfântului Graal; constituie cea mai ilustrativă prezentare a variatelor surse ale legendelor despre Graal.

Reprezentativ pentru egiptologia ezoterică este Schwaller de Lubicz, ale cărui lucrări se constituie într-un impuls major în încercarea de a înţelege conştiinţa lumii antice. M-am inspirat din Templul omului, Ştiinţa sacră şi Miracolul egiptean. Am avut de asemenea plăcerea de a naviga pe Nil şi a vizita principalele situri egiptene împreună cu mulţi dintre cei mai cunoscuţi autori în domeniu, inclusiv Robert Bauval, Graham Hancock, Robert Temple şi Colin Wilson. O dată am explorat un tunel secret din spatele altarului unuia dintre marile temple ale Egiptului, în compania lui Michael Baigent. De o relevanţă aparte pentru cartea mea este ultima lucrare a lui Bauval, Codul egiptean, la care fac referire în text. Aici, cred eu, Bauval descifrează în cele din urmă codul numeric şi astronomic aflat la baza arhitecturii egiptene. Robert Temple este un om care poate, cu certitudine, să acceseze niveluri supranaturale de inteligenţă. Misterul Sirius. Soarele de cristal şi Lumea de dincolo sunt lucrări bine documentate pe tema simbolismului astronomic în mituri şi în tradiţiile iniţiatice. De consultat şi: Misterele de Ita Wegman, Cunoaşterea misterelor şi centrele misterelor Ac Rudolf Steiner, în locurile. Întunecate ale înţelepciunii de Peter Kingslay. Am citit pentru prima dată lucrarea lui Colin Wilson Outsider la vârsta potrivită, şaptesprezece ani, şi ea m-a introdus în lumea lui Rilke şi Sartre. Mai târziu, profesorul meu de filosofie - considerat uneori cel mai inteligent dascăl de la Oxford - mi-a spus că opera lui Sartre nu este filosofie reală şi sunt convins că ar declara acelaşi lucru despre Wilson. Pentru mine însă. Wilson este un intelectual în cel mai înalt sens al termenului, prin aceea că se străduieşte să înţeleagă ce înseamnă să trăieşti acum, cu deplină onestitate şi energie intelectuală. Urmaşii săi în domeniu sunt Michael Baigent şi Graham Hancock. Baigent a scris împreună cu Henry Lincoln şi Richard Leigh Sângele sfânt. Sfântul Graal, cartea care a creat climatul cultural în cârtişi găseşte locul orice lucrare pe tema societăţilor secrete. Am explicat în textul cărţii ce anume consider că este greşit în cartea respectivă, faptul că oferă o interpretare materialistă a unei tradiţii autentic spirituale cu privire la relaţia dintre Iisus Cristos şi Maria Magdalena. La fel ca Baigent şi Leigh, Hancock ştie să utilizeze tehnicile suspansului pentru a ajuta cititorii să asimileze ideile mai dificile. Cărţile sale, în principal Amprentele şeilor, au iniţiat schimbarea de paradigmă, încercând să convingă cititorii că trebuie să-şi pună întrebări cu privire la acea versiune a istoriei pe care o cunosc de la înaintaşii lor. Ultima sa carte, Supranaturalul, îşi asumă riscuri intelectuale extraordinare, dar este scrisă cu toată rigoarea la care ne-am aştepta din partea cuiva care a fost unul dintre cei mai importanţi jurnalişti din Marea Britanie.

Arheologul David Rohl s-ar distanţa probabil de câţiva dintre cei pe care i-am menţionat, fiind academician şi autor al lucrărilor Un test al timpului, Legendă: genera civilizaţiei şi Testamentul pierdut. Argumentele sale privind datarea cronologică, îndeosebi cele legate de zona în care arheologia egipteană corespunde cu textele biblice, vor fi acceptate de lumea academică în următorii zece ani.

În vreme ce scriam această carte m-a frapat numărul mare de specialişti din diverse domenii de activitate care obţin rezultate ce nu corespund paradigmei actuale, nici în termenii hegemoniei materialiste, nici din perspectiva istoriei convenţionale. Unul dintre lucrurile pe care am încercat să le fac în această carte a fost să reunesc diverse grupuri de anomalii, pentru a contura o imagine asupra lumii completă, dar anormală. Pe unii dintre teoreticienii menţionaţi în text Îi cunosc personal, dar pe majoritatea nu şi nici nu ştiu dacă sunt personal interesaţi de ezoterism. Important este însă faptul că nicio înclinaţie ezoterică nu este evidentă în lucrările lor, dar acestea susţin imaginea ezoterică asupra lumii: Originea conştiinţei în descompunerea minţii bicamerale de Julian Jaynes, înţelepţii rătăcitori de Helen Waddell, Les Troubadors et le Sentiment Romanesque de Robert Briffault, Arta memoriei, Filosofia ocultă în epoca elisabetană, Giordano Bruno şi tradiţia ermetică de Frances Yates, Shakespeare şi inventarea umanului şi Unde vom găsi înţelepciunea? De Harold Bloom, De ce a plâns doamna Blake de Marsha Keith Suchard, Isaac Newton, Omul, de John Maynard Keynes, Numele din fereastră de Margaret Desmorest (despre John Donne), Şcoala nopţii de M. C. Cranbrook, Moara lui Hamlet de Giorgio de Santilliana şi Herta von Dechend, Rădăcinile romantismului de Isaiah Berlin, Religia şi declinul magiei de Keith Thomas, Biserică şi gnoza de F. C. Burkitt, împăratul Pământului de Czeslaw Milosz, Flacăra dublă: dragostea şi erotismul de Octavio Paz, John Amos Comenius de S. S. Laurie, Meditaţii despre vânătoare de Jose Ortega y Gasset.

 


1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |


, . (0.037 .)

| | c | |