Tipologia bunurilor economice

Finalitatea activităţii economice este satisfacerea nevoilor de consum care, se realizează prin consumul de bunuri.

Prin bun este desemnat orice element real capabil să satisfacă o nevoie, indiferent de forma lui de existenţă, de natura nevoii satisfăcute, de modul cum este procurat de consumator.

4.1.1 Trăsăturile şi clasificarea bunurilor economice

O caracteristică esenţială a bunurilor o reprezintă diversitatea acestora, care implica clasificarea lor. Din punct de vedere al analizei economice, clasificarea principală a bunurilor constă în:

· bunuri libere - reprezintă toate elementele realităţii, indiferent de loc şi timp, care sunt nelimitate (abundente) în raport cu nevoile umane (ex.: lumină solară, aer, apă etc.);

· bunuri economice - a căror caracteristică definitorie este raritatea, adică insuficienţa lor în raport cu nevoile.

Diversitatea bunurilor economice permite clasificarea acestora în funcţie de următoarele criterii:

1. După destinaţia acestora bunurile economice se împart în:

a.satisfactori-bunuri de consum;

b. prodfactori - bunuri pentru producţie.

2. După forma de existenţă bunurile economice se împart în:

corporale - sau bunuri materiale, care, după gradul de prelucrare se clasifică în:

· bunuri primare - desprinse direct din natură;

· bunuri intermediare - se află în diferite faze de prelucrare;

· bunuri finale - care pot fi consumate.

incorporale sau bunuri imateriale care se consumă concomitent cu producerea lor (ex.: brevete, licenţe, programe de calculator etc.)

3. După modul în care circulă de la producător la consumator se împart în:

marfare - sau bunurile comerciale;

nonmarfare - bunurile noncomerciale.

4. După caracteristicile consumatorului în modul de consumare, bunurile economice se clasifică în:

private - de care beneficiază în cantităţi diferite un individ, o familie, o întreprindere;

publice - de care pot beneficia toţi membrii societăţii.

5. Din punct de vedere juridic, bunurile economice se clasifică în:

bunuri imobiliare - (terenuri, clădiri, diverse construcţii etc.);

bunuri mobiliare (hârtii de valoare, poliţe de asigurări, bijuterii etc.)

6. După capacitatea de a se combina şi substitui în cadrul procesului de consum, bunurile economice se clasifică în:

complementare - bunurile utilizate împreună pentru a satisface o anumită nevoie;

substituibile - bunurile diferite care pot satisface aceeaşi nexo\e.4.2 Alegerea consumului raţional

4.2.1 Consumul public şi consumul privat individual

Consumul reprezintă actul final al activităţii economice care constă în folosirea bunurilor economice, de către populaţie şi stat, în scopul satisfacerii nevoilor personale şi sociale.

Consumul poate fi clasificat după criterii diferite:

§ după obiectul consumului,

§ după subiectul consumului,

§ după durata lui,

§ după modul de procurare a bunurilor şi serviciilor utilizate etc.

Consumul final de bunuri şi servicii este destinat satisfacerii nevoilor personale sau sociale şi el poate fi:

§ public,

§ privat (individual).

Consumul public sau consumul guvernamental de bunuri şi servicii, include cheltuielile administraţiei de stat pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii cu destinaţie socială.

Guvernul oferă bunuri şi servicii pe care sistemul economiei de piaţă nu le poate asigura, pentru a fi sigur că asemenea cheltuieli de consum se fac efectiv deoarece firmele private nu sunt dispuse să le suporte din următoarele cauze:

§ unele bunuri şi servicii sunt costisitoare, iar profiturile obţinute sunt incerte (iluminatul public, sistemul naţional de drumuri, poduri, aeroporturi, căi ferate etc.);

§ profiturile anticipate nu justifică investiţiile particulare (întreţinerea rezervaţiilor naturale, a muzeelor, amenajarea parcurilor etc.);

§ externalităţile sunt efecte ale activităţii economice care ies în afara pieţei, deoarece costurile şi beneficiile acestora au caracter extern (poluare, eliminarea produselor toxice, reciclarea deşeurilor etc.);

§ programele de asistenţă socială a unor categorii defavorizate (orfani,şomeri, bătrâni) sunt costisitoare şi nu există profit.

Consumul privat (individual) reprezintă totalitatea cheltuielilor făcute de o persoană sau un menaj pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii destinate satisfacerii nevoilor de viaţă.

Ca fiinţă raţională şi afectivă, fiecare consumator decide, în mod liber, asupra mărimii consumul său şi a structurii acestuia, astfel încât consumatorul este confruntat, permanent cu problema alegerii.

Principiul care stă la baza acestor alegeri este cel al maximizării satisfacţiei, utilităţii de consum prin minimizarea eforturilor, respectiv prin sacrificarea venitului limitat de care dispune pentru a obţine cea mai mare satisfacţie posibilă.

Maximizarea utilităţii se realizează în următoarele cazuri:

1. când preţurile unitare ale diferitelor bunuri sunt identice; se obţine utilitate maximă atunci când, folosind bugetul său limitat şi achiziţionând cantităţi diferite, consumatorul obţine o utilitate marginală identică;

2. când preţurile unitare sunt diferite, un consumator obţine maximum de utilitate, în condiţiile venitului disponibil dat, atunci când raportul dintre utilitatea marginală şi preţul unitar al bunurilor respective este identic, sau când raportul dintre utilităţile marginale ale bunurilor respective este egal cu cel dintre preţurile lor unitare. Dacă se au în vedere cele două bunuri, consumatorul realizează maximum de utilitate atunci când:

UmA =UmB /Pb

sau unde:

Поиск по сайту: