Monopolul

Monopolul reprezintă o situaţie de eşec a pieţelor deoarece apariţia acestuia poate majora nejustificat nivelul preţului unui produs şi ducând la diminuarea, de multe ori, voluntară a producţiei. în acest caz statul poate acţiona în direcţia încurajării apariţiei unor întreprinderi interne concurente monopolului sau a facilitării intrării pe piaţă a firmelor străine.

Dintre căile de internaţionalizare a externalităţilor, prin care guvernele intervin asupra pieţelor libere, amintim:

· practicarea de amenzi plătite de producătorul de extemalităţi negative;

· acordarea de subvenţii acelor agenţi economici care produc extemalităţi pozitive;

· introducerea de taxe şi impozite care să aducă costurile private la nivelul celor sociale;

· unirea producătorului de extemalitate negativă cu receptorul unui asemenea efect.

Concepte de bază - tema 11

Externalităţile- noţiunea de extemalitate a fost introdusă în teoria economică de către Alfred Marshall, extemalităţile constituind o ilustrare a faptului că, din perspectiva alegerilor privind modul de alocare a resurselor, agenţii economici sunt independenţi.

Explicarea externalităţilor are la bază două perechi de concepte:

c. costul social şi costul privat;

d. beneficiul social şi beeficiul privat.

Costul social este constituit din toate costurile suportate de membrii comunităţii în urma organizării unei anumite activităţi.

Costul privatexprimă numai costurile suportate de unităţile implicate în această activitate.

Beneficiul privatinclude numai avantajele însuşite de subiecţii implicaţi direct în activitatea respectivă.

Beneficiu marginal- expresia valorică a utilităţii marginale a consumului. Deoarece utilitatea

marginală este descrescătoare, beneficiul marginal este descrescător pe măsura creşterii consumului.

Tema 1: Introducere în macroeconomie

ü Divizarea ştiinţei economice în micro şi macroeconomie

ü Obiectul de studiu al macroeconomiei. Probleme macroeconomice actuale

ü Politicile macroeconomice

ü Divizarea ştiinţei economice în micro şi macroeconomie

Macroeconomia, la fel ca şi microeconomia este o parte componentă a unei discipline mai vaste - a teoriei economice (aceasta fiind denumită şi economia politică sau economics). De aceea, înainte de definirea macroeconomiei ca ştiinţă, este binevenită definirea teoriei economice în general. Economia ca ştiinţă sa dezvoltat un timp îndelungat, în Grecia Antică iniţial fiind conceputa ca o arta de a administra gospodăria (o casa, un oraş).

Termenul de "economie politică" “ folosit de mai mult timp provine de la cuvintele greceşti “oikos” - casă, “nomos” - lege şi “polis” - oraş, cetate, pe parcursul dezvoltării sale, ştiinţa economică şi-a schimbat de mai multe ori şi denumirea, obiectul ei de studiu, şi metodele ei de cercetare

Definirea ştiinţei economice a evoluat odată cu dezvoltarea omenirii.

Efectuând o generalizare a definţiilor economiei putem concluziona ca obiectul de studu al ştiinşei economice este activitatea economică.

Activitatea economică este privită ca ansamblul de acţiuni umane îndreptate spre utilizarea eficientă a resurselor economice limitate la orice moment în scopul producerii bunurilor şi serviciilor pentru satisfaerea necestăţilor la maxim.

Pe măsur dezvoltării şi consolidării ştiinţa economică s-a divizat în două discipline fundamentale: microeconomia şi macroeconomia. In deosebi această divizarea a fost influenţată de criza din anii 30.

Macroeconomia are drept obiect de studiu economia naţională în ansamblul ei. Macoeconomia studază piaţa bunurilor ş serviciilor că un tot întreg, fară a face diferenţă dintre pieşele anumitor bunuri (piaţa agricolă, piaţa calculatoarelor etc.) toate aceste pieţe sunt tratare ca osingură piaţă. La acest nivel sunt utilizaţi indicatorii care caracterizează activitatea economică la nivelul ţării şi au un caracter global. Asemenea indicatori sunt denumiţi indicatori agregaţi (cererea agregată, oferta agregată, indicele general al preţurilor, şomajul, inflaţia etc.) şi presupun că economia ţării este privită la un tot întreg şi este analizată ca o unitate economică întreagă. Deciziile sunt luate de organele administrării publice (guvern) şi se vor răsfrânge asupra tuturor agenţilor economici.

Dezvoltarea teoriei macroeconomice modeme este în bună măsură rezultatul cercetărilor întreprinse de J. M. Keynes şi de dezvoltările ulterioare continuând cu figuri ilustre din epoca modernă ca Milton Freidman, Franco Modigliani şi James Tobin, precum şi cei din generaţia mai tânără ca Martin Feldstein, Robert Lucas şi Thomas Sargent.

însă bazele analizei macroeconomice sunt puse în lucrarea economistului englez J. M. Keynes (1883- 1946) „Teoria generală a folosiri mânii de lucru, a dobânzii şi a banilor”, scrisă după criza din 1929-1933 şi publicată în anul 1936.

Macroeconoma este o discplină care ne dă posibilitatea cunoaşterii evoluţiei economiei în perioade de creştere şi descreştere economică, a consumulu şi investiţiilor, a ratelor profitului şi dobânzii, a ratei nflaţiei ş şomajului, a masei monetare, a bugetulu de stat, a balanţei de plăţi, a echilibrului si dezechilibrului macroeconomic în general.

Macroeconomia - ramură a ştiinţei economice, care se ocupă cu studiul structurii, funcţionalităţii şi comportamentului economiei naţionale ca un tot întreg în strânsă legătură cu sistemul economiei mondiale, în scopul asigurări unei creşteri economce, ocupării depline a resurselor, minimizării nivelului inflaţiei şi echilibrului balanţei de plăţi.

Analiza macroeconomică se concentrează asupra economiei naţionale, a elementelor de structură ale acesteia sau asupra economiei mondiale. Fenomenele şi procesele economice sunt rezultatul interacţiunii dintre deciziile milioanelor de agenţi economici (întreprinderi, menaje, administraţii, instituţii financiare etc.) care trebuie să ierarhizeze şi să aleagă din multitudinea de variante pe care le au la dispoziţie pentru cheltuirea (utilizarea) resurselor lor. De asemenea, deciziilor unor agenţi economici pot influenţa în mare măsură deciziile altor agenţi economici, pot orienta activitatea economică dintr-o ţară sau regiune.

ü Obiectul de studiu al macroeconomiei. Probleme macroeconomice actuale Macroeconomia studiază funcţionalitatea şi comportamentul de ansamblu al economiei naţionale. Ea

se ocupă de piaţa bunurilor şi serviciilor în ansamblul ei, neluând în considerare diferenţele între bunurile economice. Pentru macroeconomie există o singură piaţă: cea naţională.

Tema 1: Introducere în macroeconomie

1. Divizarea ştiinţei economice în micro şi macroeconomie

2. Obiectul de studiu al macroeconomiei. Probleme macroeconomice actuale

3. Politicile macroeconomice

1. Divizarea ştiinţei economice în micro şi macroeconomie

Macroeconomia, la fel ca şi microeconomia este o parte componentă a unei discipline mai vaste - a teoriei economice (aceasta fiind denumită şi economia politică sau economics). De aceea, înainte de definirea macroeconomiei ca ştiinţă, este binevenită definirea teoriei economice în general. Economia ca ştiinţă sa dezvoltat un timp îndelungat, în Grecia Antică iniţial fiind conceputa ca o arta de a administra gospodăria (o casa, un oraş).

Termenul de "economie politică" “ folosit de mai mult timp provine de la cuvintele greceşti “oikos” - casă, “nomos” - lege şi “polis” - oraş, cetate, pe parcursul dezvoltării sale, ştiinţa economică şi-a schimbat de mai multe ori şi denumirea, obiectul ei de studiu, şi metodele ei de cercetare

Definirea ştiinţei economice a evoluat odată cu dezvoltarea omenirii.

Efectuând o generalizare a definţiilor economiei putem concluziona ca obiectul de studu al ştiinşei economice este activitatea economică.

Activitatea economică este privită ca ansamblul de acţiuni umane îndreptate spre utilizarea eficientă a resurselor economice limitate la orice moment în scopul producerii bunurilor şi serviciilor pentru satisfaerea necestăţilor la maxim.

Pe măsur dezvoltării şi consolidării ştiinţa economică s-a divizat în două discipline fundamentale: microeconomia şi macroeconomia. In deosebi această divizarea a fost influenţată de criza din anii 30.

Macroeconomia are drept obiect de studiu economia naţională în ansamblul ei. Macoeconomia studază piaţa bunurilor ş serviciilor că un tot întreg, fară a face diferenţă dintre pieşele anumitor bunuri (piaţa agricolă, piaţa calculatoarelor etc.) toate aceste pieţe sunt tratare ca osingură piaţă. La acest nivel sunt utilizaţi indicatorii care caracterizează activitatea economică la nivelul ţării şi au un caracter global. Asemenea indicatori sunt denumiţi indicatori agregaţi (cererea agregată, oferta agregată, indicele general al preţurilor, şomajul, inflaţia etc.) şi presupun că economia ţării este privită la un tot întreg şi este analizată ca o unitate economică întreagă. Deciziile sunt luate de organele administrării publice (guvern) şi se vor răsfrânge asupra tuturor agenţilor economici.

Dezvoltarea teoriei macroeconomice modeme este în bună măsură rezultatul cercetărilor întreprinse de J. M. Keynes şi de dezvoltările ulterioare continuând cu figuri ilustre din epoca modernă ca Milton Freidman, Franco Modigliani şi James Tobin, precum şi cei din generaţia mai tânără ca Martin Feldstein, Robert Lucas şi Thomas Sargent.

însă bazele analizei macroeconomice sunt puse în lucrarea economistului englez J. M. Keynes (1883- 1946) „Teoria generală a folosiri mânii de lucru, a dobânzii şi a banilor”, scrisă după criza din 1929-1933 şi publicată în anul 1936.

Macroeconoma este o discplină care ne dă posibilitatea cunoaşterii evoluţiei economiei în perioade de creştere şi descreştere economică, a consumulu şi investiţiilor, a ratelor profitului şi dobânzii, a ratei nflaţiei ş şomajului, a masei monetare, a bugetului de stat, a balanţei de plăţi, a echilibrului si dezechilibrului macroeconomic în general.

Macroeconomia - ramură a ştiinţei economice, care se ocupă cu studiul structurii, funcţionalităţii şi comportamentului economiei naţionale ca un tot întreg în strânsă legătură cu sistemul economiei mondiale, în scopul asigurări unei creşteri economce, ocupării depline a resurselor, minimizării nivelului inflaţiei şi echilibrului balanţei de plăţi.

Analiza macroeconomică se concentrează asupra economiei naţionale, a elementelor de structură ale acesteia sau asupra economiei mondiale. Fenomenele şi procesele economice sunt rezultatul interacţiunii dintre deciziile milioanelor de agenţi economici (întreprinderi, menaje, administraţii, instituţii financiare etc.) care trebuie să ierarhizeze şi să aleagă din multitudinea de variante pe care le au la dispoziţie pentru cheltuirea (utilizarea) resurselor lor. De asemenea, deciziilor unor agenţi economici pot influenţa în mare măsură deciziile altor agenţi economici, pot orienta activitatea economică dintr-o ţară sau regiune.

2.Obiectul de studiu al macroeconomiei. Probleme macroeconomice actuale Macroeconomia studiază funcţionalitatea şi comportamentul de ansamblu al economiei naţionale. Ea se ocupă de piaţa bunurilor şi serviciilor în ansamblul ei, neluând în considerare diferenţele între bunurile economice. Pentru macroeconomie există o singură piaţă: cea naţională.

Concepțiile macroeconomicesunt grupate în trei mari categorii:

§ Curentul liberal susține că piața alocă cel mai vine resursele pentru satisfacerea nevoilor;

§ Curentul intrvenționist – susține că intervenția guvernului poate îmbunătăți semnificativ funcționarea pieței naționale, care este rigidă și nestransparentă;

§ Curentul de gîndire neoclasic – reprezintă o conciliere între intervenționism și liberalism și consideră că intervenția statului este necesară pentru asigurarea unei asigurarea unei creșteri economice echilibrate.

Inflația, șomajul, creșterea economică, creșterea sau degradarea nivelului de trai sunt cuvinte utilizate de reprezentații instituțiilor publice din orice țară. Guvernele iau măsuri pentru inhibarea fenomenelor economice nefavorabile și amplificarea efectelor benefice ale acestor fenomene. După Marea Depresiune probleme economiei naționale în ansamblul său au devenit la fel de importante (dacă nu mai importante) ca cele microeconomice. Astfel, s-a cristalizat macroeconomia ca parte ca parte a științei economice care studiază ansamblul agenților economici.

Au fost reevaluate concepte precum: deficit bugetar, cerere, ofertă. Au fost revizuite de asemenea, explicațiile celor mai multe dintre fenomenele economice.

Macroeconomia își concentrează atenția asupra nivelului mediu al prețurilor pentru toate bunurile din economie, și nu pentru fiecare bun în parte. Agenții economici nu sunt studiați individual, ci priviți ca un amsamblu omogen care are o funcție ca un ansamblu omogen care are o funcție clară în cadrul economiei naționale.

În prezent, principalele probleme macroeconomice ale Rep. Moldova sunt:

§ inflația,

§ șomajul,

§ fluctuațiile activității economice,

§ standartul de viață,

§ deficitul bugetar,

§ dezechilibrul balanței de plăți.

Orice problemă macroeconomică poate avea mai multe aspecte decît cel economic, ca de exemplu cel social, politic, demografic etc. În plus, oricare dintre problemele macroeconomice are două laturi interdependente: una pozitivă și alta negativă. Una care marchează sensul preogresist al evoluției, respectiv echilibrul dinamic al acesteia și care frînează sau chiar întrerupe temporar realizarea acestui sens și care apare sub forma unor dezechilibre.

Creșterea economică poate fi definită ca procesul de sporire a dimensiunilor rezultatelor economice, determinat de combinarea și folosirea factorilor de producție și exprimate prin indicatori macroeconomici, produsul intern, produsul național brut și vanitul național în termeni reali, atît pe total, cît și pe locuitori.Creșterea economică este un proces complex și fluctuant înregistrînd creșteri, stagnări și chiar scăderi. Ca formă de manifestare a dinamicii macroeconomice, dezvoltarea economică presupune un ansamblu de transformări cantitative, structurale și calitative, atît în economie, cît și în cercetarea științifică și tehnologiile de fabricație, în mecanismele și structurile organizatorice de funcționare a economiei, în modul de gîndire și comportamentul oamenilor. În acest context, apare conceptul de dezvoltare economică durabilă, ce reprezintă acea formă de dezvoltare economică în cadrul căreia se urmărește ca satisfacerea cerințelor prezente de consum să nu compromită sau să prejudicieze pe cele ale generațiilor viitoare.

Ocuparea deplină a resurselor de muncă este situația în care economie există un nivel al șomajului voluntar și involuntar, care nu afectează creșterea economică. În literatura de specialitate această situație este denumită ca nivelul natural al șomajului sau nivelul șomajului în ocuparea deplină a forței de muncă ce corespunde PIB potențial. Un nivel înalt al ocupării poate fi considerat drept scop al funcționării unui sistem economic. Un sistem economic, care însă își foloseșste insuficient forța de muncă funționează cu pierderi mari, atît materiale, cît și morale și psihologice ale societății. În condițiile actuale șomajul a devenit o boală a societății, luînd proporții tot mai mari.

O problemă destul de importantă este și inflația care afectează întreaga populație prin deprecierea veniturilor populației, sărăcia populației, scăderea nivelului de trai a populației îndeosebi dacă este însoțită de micșorarea volumului producției. Inflația se manifestă printr-o tendință stabilă de creștere a nivelului prețurilor.

Aceștea trei agragați – inflația, șomajul, și creșterea economică – sunt principalii indici de măsură a eficacității economiei și reflectă rezultatele activității macroeconomice ale statului.

În calitate de barometru, care permite reflectarea problemelor macroeconomice, poate fi indicele sărăciei explicat prin legea lui Okun.

Поиск по сайту: