Politici economice anticiclice

Tema: INDICATORII MACROECONOMICI PRINCIPALI

ü Structura generală a sistemului conturilor naţionale

ü Indicatorii macroeconomici principali - concept, rolul

ü Produsul Intern Brut şi Produsul Naţional Brut

ü Metode de calcul a indicatorilor macroeconomici

ü Alţi indicatori macroeconomici

1. Structura generală a sistemului conturilor naţionale

Măsurarea economică a rezultatelor de ansamblu al economiei naţionale se fundamentează pe o anumită teorie şi concepţie metodologică, specifică ţărilor cu economie de piaţă - sistemul conturilor naţionale.

Sistemul conturilor naţionale reprezintă o reprezentare a economiei naţionale, înregistrând toate fluxurile reale şi monetare din sistemul economic, în mod coerent, corelat şi echilibrat. Conturile macroeconomice sunt rezultatul unor multiple agregări şi sintetizări ale informaţiilor cuprinse în conturile alcătuite pe subiecte economice, sectoare economice şi ramuri de activitate. Ele sunt utilizate pentru calcule macroeconomice şi pentru furnizarea informaţiilor necesare privind: producţia de bunuri pe economia naţională, structura şi utilizarea acesteia, formarea şi repartiţia veniturilor în societate, utilizarea veniturilor societăţii etc.

Rezultatele activităţii la nivel macroeconomic într-o perioadă determinată, de regulă un an, obţinute de către toţi agenţii economici din economia naţională, se reflectă cifric şi cantitativ prin indicatori sintetici. Indiferent de natura rezultatelor (bunuri materiale şi servicii) şi fluxurilor din economia naţională, aceşti indicatori se calculează numai în expresie valorică, prin intermediul preţurilor şi tarifelor¹. în funcţie de scopul urmărit, ei pot fi evaluaţi la preţurile pieţei (preţurile cumpărătorilor) sau la costurile factorilor de producţie (preţurile producătorilor). De obicei, indicatorii sintetici de rezultate macroeconomice se determină la preţurile pieţei, ceea ce permite cunoaşterea dimensiunii rezultatelor activităţii din intervalul de timp avut în vedere, corelarea resurselor alocate şi consumate cu rezultatele obţinute, studierea principalelor corelaţii care s-au manifestat în perioada de calcul.

Sistemul conturilor naţionale se fundamentează pe teoria factorilor de producţie, potrivit căreia participanţii la multiplele activităţi economice sunt recompensaţi în raport cu serviciile aduse (munca prin salarii; natura prin rentă, capitalul prin profit sau dobândă). Acest sistem de măsurare a rezultatelor macroeconomice urmăreşte: ierarhizarea proceselor economice şi măsurarea rezultatelor prin indicatori sintetici, obţinute prin îmbinarea funcţiilor de culegere, sistematizarea şi ordonare a datelor economice cu cele de analiză şi decizie la nivel micro şi macroeconomic. Ca sistem de evidenţă macroeconomică el îndeplineşte următoarele funcţii:

ü instrument de evidenţă statistică prin care se sintetizează, sistematizează şi se coordonează datele economice; datele ce sunt furnizate asigură constituirea indicatorilor macroeconomici la diferite nivele de agregare, formarea imaginii de ansamblu asupra economiei;

ü instrument de cunoaştere şi analiză economică pe perioada anterioară. Pe această bază se urmăresc trei aspecte: creşterea economică, echilibrul economic, financiar şi valutar; eficienţa economică;

ü instrument de fundamentare a deciziilor privind dezvoltarea economică curentă şi de perspectivă.

În sistemul conturilor naţionale măsurarea rezultatelor macroeconomice se bazează pe o serie de principii care, în esenţa lor, se aplică cu unele excepţii în toate ţările cu economie de piaţă.

Sistemul conturilor naţionale se caracterizează prin existenţa a trei elemente de bază: agenţii economici, operaţiunile şi conturile.

Agenţii economici sunt grupaţi în patru categorii:

o unităţi producătoare de mărfuri (bunuri materiale şi servicii);

o producători de servicii guvernamentale (instituţii ale administraţiei de stat, comunale, instituţii de învăţământ etc.)

o producători de servicii casnice;

o instituţii cu caracter nelucrativ, care prestează servicii gospodăriei. Operaţiunile cuprind toate actele economice şi financiare efectuate de agenţi. Ele se referă la fluxurile materiale (producţie, consum, formarea capitalului). Conturile, stabilite în funcţie de natura economică a operaţiunilor efectuate, evidenţiază distinct fluxurile materiale şi cele financiare şi delimitează bunurile economice - cu caracter mărfar şi caracter nemarfar. De asemenea, prin conturi legăturile dintre agenţii economici sunt delimitate, ceea ce permite cunoaşterea relaţiilor economice dintre aceştia.

Realitatea economică se grupează în funcţie de caracteristicile de timp şi spaţiu. Din punct de vedere temporal, conturile sunt alcătuite trimestrial, anual, pe mai mulţi ani sau pe un moment dat; sub aspect spaţial conturile vizează profilul naţional, plurinaţional şi regional.

Sistemul conturilor naţionale este prezentat sub formă de tabele de ansamblu şi matrici. Fluxurile materiale se înregistrează în patru conturi: producţie, consum, acumulare şi schimburi cu străinătatea. Pe baza datelor din aceste conturi se elaborează tabele de ansamblu sub formă de matricii. Forma matricială a tablourilor de ansamblu scoate în evidenţă multiple interdependenţe dintre agenţi, operaţiuni şi conturi, precum şi din interiorul acestora.

Pe baza informaţiilor oferite de sistemul conturilor naţionale se calculează următorii indicatori sintetici: produsul intern brut (PIB), produsul naţional brut (PNB), produsul naţional net (PNN), venitul naţional (VN) etc.

2. Indicatorii macroeconomici principali - concept, rolul

Indicatorii care reflectă rezultatele macroeconomice în Sistemul Conturilor Naţionale pot fi calculaţi prin una din următoarele trei metode:

ü metoda producţiei (metoda valorii adăugate) prin care are loc măsurarea şi evidenţierea valorilor adăugate brutei² create de către toţi agenţii economici, producători de bunuri şi servicii (de consum şi publice) şi agregarea acestor mărimi pe sectoare, ramuri şi pe ansamblul economiei naţionale. Prin această metodă, din valoarea totală a producţiei sau valoarea producţiei brute (pe sectoare, ramuri sau economie naţională), se elimină consumul intermediar (respectiv valoarea bunurilor materiale şi serviciilor produse şi utilizate pentru a crea noi bunuri, achiziţionate de terţi), iar în cazul indicatorilor în expresie netă, se elimină şi consumul de capital fix (amortizarea), rezultând valoarea adăugată netă.

ü metoda utilizării finale (metoda cheltuielilor sau a folosirii veniturilor), care constă în agregarea cheltuielilor totale ale agenţilor economici cu bunurile materiale şi serviciile care compun producţia finală. Concret, prin această metodă se însumează: cheltuielile gospodăriilor (menaj elor) pentru produse şi servicii de consum; cheltuielile publice guvernamentale (instituţiilor administraţiei centrale şi locale) pentru serviciile administrative puse la dispoziţia colectivităţilor; cheltuielile pentru bunuri de investiţii (investiţiile brute); exportul net (diferenţa dintre valoarea bunurilor şi serviciilor exportate şi valoarea celor importate).

ü metoda repartiţiei (metoda însumării veniturilor), care constă în însumarea elementelor ce reflectă recompensarea factorilor de producţie, concretizate în venituri încasate de proprietarii acestor factori (salarii, profituri, dobânzi, rente) şi alocaţiile pentru consumul de capital fix (amortizările). în practică, pentru calcularea indicatorilor sintetici ai rezultatelor macroeconomice, se îmbină cele trei metode. Astfel, pentru determinarea producţiei pe ramuri ale economiei, se utilizează metoda de producţie, pentru domeniul serviciilor se aplică metoda cheltuielilor ş.a.m.d.

Principalii indicatori de rezultate macroeconomice calculaţi în SCN sunt:

ü produsul global brut (PGB);

ü produsul intern brut (P.I.B.);

ü produsul intern net (PIN);

ü produsul naţional brut (PNB);

ü produsul naţional net (PNN);

ü venitul naţional (VN).

Produsul global brut (PGB)reflectă valoarea totală a bunurilor materiale şi a serviciilor, cu caracter marfar şi nemarfar, obţinute într-o perioadă de timp, de regulă un an, în cadrul subsistemelor economiei naţionale. Acest indicator include înregistrări repetate, fapt pentru care are o utilizare redusă. Cu toate acestea, PGB răspunde unor cerinţe reale de cunoaştere macroeconomică privind corelaţiile care se formează între diferite ramuri, subramuri şi activităţi. PGB se calculează ca sumă a producţiei brute de bunuri materiale şi servicii din toate sectoarele, adică prin însumarea consumului final şi a celui intermediar³.

Produsul intern brut (PIB)reflectă, valoric, producţia finală de bunuri şi servicii obţinute de către toţi agenţii economici (autohtoni şi străini) care îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării, destinate consumului final. Acest indicator exprimă mărimea valorii adăugate brute a bunurilor materiale şi serviciilor produse în interiorul ţării şi ajunse în stadiul final al circuitului economic. PIB se determină fie prin însumarea valorilor adăugate brute ale tuturor bunurilor create de agenţii economici din interiorul ţării (agregate la nivel de sector sau ramură), într-o perioadă determinată (un an), fie prin scăderea din produsul global brut a consumului intermediar, astfel:

PIB = I VABi

sau

PIB = PGB - Ci,

unde "i" reprezintă sectoarele economiei, iar Ci - consumul intermediar.

Acest indicator este baza măsurării rezultatelor macroeconomice în SCN şi se calculează, în practică, prin combinarea metodei valorii adăugate (metoda de producţie) cu metoda repartiţiei (a însumării veniturilor).

Produsul intern net (PIN)sintetizează suma valorilor adăugate nete ale bunurilor materiale şi serviciilor finale produse de către toţi agenţii economici (autohtoni şi străini) care acţionează în interiorul ţării, într-o perioadă de timp (de regulă un an), astfel:

PIN = Z VANi.

De asemenea, se mai calculează scăzând din produsul intern brut consumul de capital fix, amortizarea (A), astfel:

PIN - PIB - A.

Produsul naţional brut (PNB)reprezintă valoarea adăugată brută a tuturor bunurilor materiale şi serviciilor finale provenite din activităţile agenţilor economici naţionali, obţinute atât în ţară cât şi în afara acesteia, în decursul unei perioade de timp (un an). PNB se determină prin scăderea din PIB a valorii adăugate brute realizate pe teritoriul naţional de către agenţii economici străini (PE), la care se adună valoarea adăugată brută realizată de agenţii economici naţionali care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul altor state (VE), astfel:

PNB = PIB - PE + VE.

Acest indicator poate fi mai mare sau mai mic decât PIB, în funcţie de soldul cu exteriorul pozitiv sau negativ (± SE) dintre VAB obţinută de agenţii economici naţionali în străinătate şi VAB obţinută de agenţii economici străini în interiorul unei ţări (PNB = PIB ± SE). Dacă acest indicator este evaluat pe baza preţurilor pieţei, denumit şi PNB nominal, el oglindeşte oferta naţională (producţie internă la care se adaugă importurile), iar dacă se calculează pe baza fluxului de cheltuieli ale naţiunii, apare ca indicator al cererii agregate (cheltuielile dintr-o ţară au la bază veniturile obţinute de factorii de producţie care sunt repatriate, indiferent unde sunt obţinute ele şi sunt cheltuite pe teritoriul ţării de origine a proprietarului). Atât PIB, cât şi PNB nu oferă, totuşi, imaginea producţiei finale nete, deoarece includ şi alocaţia pentru consumul de capital fix, respectiv amortizările (A).

Produsul naţional net (PNN)reprezintă expresia bănească a valorii adăugate nete obţinute de agenţii economici naţionali, atât pe teritoriul ţării, cât şi în afara acesteia şi se determină prin scăderea din PNB a amortizării capitalului fix (A), astfel:

PNN = PNB - A

Produsul naţional net (PNN) se mai poate calcula adăugând la PIN soldul, pozitiv sau negativ, (± SE) dintre VAN obţinută de agenţii economici naţionali în străinătate şi VAN obţinută de agenţii economici străini pe teritoriul unei ţări astfel:

PNN = PIN ± SE.

Dacă PNN este evaluat la costurile factorilor, atunci el reflectă venitul naţional.

Venitul naţional (VN)sintetizează veniturile obţinute de către proprietarii factorilor de producţie prin care se recompensează aportul acestora la producerea bunurilor materiale şi serviciilor. VN poate fi considerat şi ca indicator ce exprimă veniturile din muncă şi din proprietate care decurg din producţia bunurilor economice. De asemenea, el reflectă şi utilizarea veniturilor pentru cumpărarea de produse şi servicii de consum şi pentru economisire. Ţinând seama de cheltuielile agenţilor economici, determinarea venitului naţional porneşte de la PNB evaluat la preţurile pieţei (PNB_pp) din care se scad alocaţiile pentru consumul de capital fix (amortizarea), precum şi impozitele indirecte (Ii) şi se adaugă subvenţiile de exploatare (Sv) (Ii - Sv = Impozite nete). La acelaşi rezultat se ajunge şi prin scăderea din PNB, exprimat în preţurile (costurile) factorilor (PNB_Cf), a alocaţiilor pentru consumul de capital fix (A). Deci:

VN = PNBpp - A - Ii + Sv sau'

VN = PNB_cf - Amortizarea.

Indicatorii macroeconomici sunt utilizaţi, în general, pentru determinarea dinamicii economice. Creşterea economică este relevată de creşterea indicatorilor macroeconomici. întrucât aceşti indicatori sunt exprimaţi monetar (valoric), iar creşterea lor se poate datora atât creşterii preţurilor de la o perioadă la alta (inflaţie) cât şi creşterii fizice a activităţii economice, indicatorii macroeconomici se exprimă în preţuri constante (sau comparabile) care reprezintă preţurile anului şi se numesc indicatori reali (PIB real, PNB real etc.). Dacă sunt exprimaţi în preţurile curente ale anului de calcul, indicatorii se numesc indicatori nominali sau monetari. Raportul dintre PIB nominal şi PIB real se numeşte deflatorul PIB (D) şi exprimă indicele mediu al preţurilor pe întreaga economie, în perioada analizată, astfel:

D = PIBnominal / PIBreal,

de unde rezultă

PIBreal = PIBnominal / D.

După calcularea PIB real, se poate trece la stabilirea dinamicii (evoluţiei) indicatorului respectiv, prin calcularea indicelui produsului intern brut (IPIB):

Ipib ⁼ PIBreali / PIBrealo.

Produsul activităţii economice poate fi potenţial sau actual. Produsul potenţial se referă la mărimea maximă a acestuia care poate fi obţinută într-o perioadă în condiţiile ocupării depline a forţei de muncă (la randament maxim în condiţiile aplicării legii randamentelor descrescătoare). Produsul actual poate fi mai mare sau mai mic decât produsul potenţial, în raport de nivelul productivităţii muncii medii, de rata de activitate a populaţiei, precum şi de alte condiţii conjuncturale. Diferenţa dintre PNB potenţial şi PNB actual se numeşte ecartul PNB şi are o mare importanţă în studiile de echilibru macroeconomic.

3. Produsul inter Brut şi Produsul Naţional Net

Pentru estimarea activităţii economice în cadrul unei ţări, dar şi pentru estimarea nivelului calităţii vieţii într-o economie dată se utilizează mai mulţi indicatori. Insă există un indicator general care este în stare să includă în sune toate componentele vieţii economice ale unei ţări, cât şi să reflecte nivelul ei de dezvoltare socio-economică în comparaţie cu alte ţări sau perioade de timp.

Produsul National Brut (PNB)reprezintă valoarea tuturor bunurilor finale şi a serviciilor produse într-o perioadă dată de timp de factorii de producţie aflaţi în proprietatea unei anumite ţari. Producţia tuturor acestora este evaluată la preţul pieţei, iar valorile sunt adunate pentru a obţine PNB.

PNB este un indicator valoric. Pentru a avea posibilitatea de a aduna diverse produse şi servicii şi de a le agrega într-un indicator sintetic se apelează la valoarea bănească a acestor produse şi servicii (posibilitatea de a aduna portocalele cu merele).

PNB este valoarea bunurilor finale şi a serviciilor prestate. Insistenţa asupra bunurilor finale şi a serviciilor are în vedere evitarea dublei includeri. O mare parte din bunuri care sunt utilizate în producţie sunt bunuri intermediare (de ex. grâul pentru coacerea pâinii etc.).

în practică dubla includere este evitată prin utilizarea valorii adăugate. în fiecare stadiu al producţiei se ia în consideraţie ca parte a PNB doar valoarea adăugată bunului respectiv. Suma valorilor adăugate în fiecare stadiu va fi egală cu valoarea finală a bunului respectiv

PNB constă din valoarea producţiei curente (realizată într-o anumită perioadă de timp). Se exclud astfel tranzacţiile cu bunurile preexistente, cum ar fi casele vechi, construite anterior. în schimb se include în PNB valoarea taxelor percepute de la agenţiile imobiliare pentru vânzarea caselor sau închirierea apartamentelor.

De asemenea, în PNB nu sunt incluse plăţile de transfer atât private, cât şi sociale de stat; operaţiunile cu hârtiile de valoare, deoarece aceste plăţi şi operaţiuni reprezintă doar activităţi de repartiţie a bunurilor economice deja produse şi nu activităţi productive.

PNB evaluează bunurile la preţurile pieţei. Pentru o mare parte din bunuri, acestea includ taxe indirecte, cum ar fi taxele pe vânzări sau accizele, ceea ce face ca preţurile de pe piaţă să nu coincidă cu preţul primit de vânzătorul bunurilor respective. Preţul net, determinat ca diferenţă între preţul pieţei şi taxele indirecte poartă denumirea de “cost al factorilor”. PNB se evaluează la preţurile pieţei şi nu la costul factorilor. Evaluarea la preţurile pieţei este un principiu ce nu se aplică în mod uniform, deoarece există câteva componente dificil de apreciat, ca de exemplu, serviciile prestate de persoanele casnice etc. Unele activităţi sunt pur şi simplu omise din PNB în mod curent. în rezolvarea acestor cazuri, dificil de măsurat, se utilizează o serie de convenţii.

Există o diferenţă importantă între PNB şi PIB. Dacă PIB reprezintă valoarea bunurilor finale produse pe teritoriul unui stat, produse atât de producătorii autohtoni, cât şi de producătorii străini, PNB reprezintă valoarea bunurilor finale produse de producătorii autohtoni, în cadrul statului dat sau în afara lui. Astfel, când PNB este mai mare decât PIB, aceasta înseamnă că rezidenţii unei anumite ţări câştigă mai mult în afara graniţei decât străinii în ţara respectivă.

Vorbind despre calcularea PNB sau PIB trebuie de menţionat utilizarea a două metode de calcul: după cheltuieli, care include în sine toate cheltuielile efectuate de către agenţii economici într-o perioadă de timp şi după venituri, care include în sune totalitatea veniturilor agenţilor economici respectivi. Aceste două metode de calcul reflectă două aspecte ale conţinutului economic ale indicatorilor macroeconomici. Prin urmare, egalitatea dintre ele poate fi considerată identitatea macro economică fundamentală. (în următoarele teme vom vedea că metodele respective de calcul se utilizează la determinarea cererii agregate şi ofertei agregate dintr-o economie naţională, precum şi a echilibrului dintre ele).

Поиск по сайту: