Productivitatea muncii

Rolul economic al pământului decurge din:

ü constituie cadrul general, spaţiul de desfăşurare a tuturor activităţilor umane;

ü este sursă de elemente nutritive;

ü reprezintă principalul factor de producţie în agricultură,

ü este singura sursă de producere a alimentelor şi a materiilor prime de origine agrosilvică.

Pământul ca factor de producţie are caracter limitat şi este regenerabil.

-CAPITALUL -

Termenul de capital desemnează în sens:

• larg - avuţia individului sau a societăţii;
• restrâns - totalitatea bunurilor cu care se produc alte bunuri destinate vânzării-cumpărării şi nu satisfacerea nevoilor proprii.

Cu alte cuvinte, capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor produse prin muncă şi folosite pentru obţinerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării.

După natura sa capitalul se împarte în două categorii:

§ capitalul real (tehnic) - este capitalul concretizat în mijloace de producţie

(clădiri, fabrici, utilaje, instalaţii, materii prime etc;

§ capital nominal - reprezintă un titlu de proprietate asupra unor valori reale ce conferă dreptul de a însuşi venitul adus de acestea.

Capitalul tehnic se află în permanentă mişcare în timpul producţiei, el fiind cel care se transferă în substanţa bunului final dar şi cel care intervine pentru a face posibilă această transferare. De aceea capitalul tehnic trebuie analizat pe cele două componente ale sale:

Ø componenta activă - capitalul fix;

Ø componenta pasivă - capitalul circulant.

Componentele capitalului se comportă diferit în activitatea economică,

îndeplinind funcţii diverse şi clasifîcându-se după mai multe criterii, cel mai important fiind modul în care:

§ participă la activitate;

§ se consumă;

§ se înlocuiesc.

1. Capitalul fix este partea capitalului formată din bunuri ca: utilaje, clădiri, instalaţii, materii prime etc., care:

participă la mai multe cicluri de producţie;

* se consumă treptat (se uzează);

* se înlocuieşte după mai mulţi ani.

Uzura fizică - reprezintă pierderea treptată a proprietăţilor tehnice a mijloacelor de muncă ca urmare a folosirii lor productive şi a acţiunii agenţilor naturali fizici, chimici, biologici.

Recuperarea sub formă bănească a valorii capitalului fix consumat se numeşte amortizare (A), a cărei mărime se determină ca raport între valoarea capitalului fix (Kf) şi durata normală de funcţionare (t) exprimată în ani.

A= Kf /1,

detaliată formula va deveni:

A = (V - r + d) /1,

unde:

A = suma anuală a amortizării;

V= valoarea iniţială a capitalului fix;

r = valoarea reziduală a capitalului fix, adică valoarea recuperată după scoaterea sa din funcţiune;

d= cheltuieli făcute pentru scoaterea din uz a capitalului fix;

t= timpul de funcţionare a capitalului (în ani).

Raportul procentual dintre amortizare şi capitalul fix reprezintă rata amortizării, care se calculează astfel:

Ra = (A / Kf) x 100

Uzura morală constă în deprecierea valorică sau tehnică a capitalului fix înainte de a se produce uzura fizică completă. Apare datorită progresului tehnic şi condiţiilor pieţei care asigură bunuri similare noi, cu:

§ preţuri mai scăzute;

§ performanţe tehnice superioare;

§ preţuri mai mici şi performanţe superioare.

2. Capitalul circulanteste partea capitalului formată din bunuri (materii prime, materiale, combustibil, energie etc.)

care:

§ participă la un singur ciclu de producţie;

§ se consumă dintr-o dată;

§ se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie.

5.1.2 Neofactorii de producţie

Neofactorii de producţie trebuie priviţi în cadrul larg al multiplicării şi diversificării lor. Delimitarea dintre factorii de producţie clasici şi neofactorii de producţie decurge din considerente legate de natura lor intrinsecă, dar şi de modul specific de acţiune şi geastionare a factorilor din fiecare categorie.

între cei mai importanţi neofactori care modifică substanţial conţinutul, locul şi rolul factorilor de producţie, distingem:

o progresul tehnicce desemnează ansamblul realizărilor cunoaşterii omului prin care activitatea economică, în întregul săi, devine mai eficientă. El este dependent de situaţia economică şi de concurenţa existentă pe piaţă între agenţii economici;

o tehnologiilereprezintă procedeele de combinare şi transformare a factorilor de producţie în rezultate ale producţiei, prin aplicarea unor reguli riguros definite;

o informaţiile - reprezintă factorul principal al activităţii economice şi al procesului de producţie, ce serveşte la reglarea procesului de producţie şi la luarea deciziilor în cadrul acestora;

o abilitatea întreprinzătorului- prin întreprinzător se înţelege acel tip de subiect ai activităţii economice care, fie că iniţiază o nouă afacere, fie că, în cadrul unei afaceri în desfâşuare, iniţiază un proces de schimbare radicală.

5.2 Utilizarea factorilor de producție

Utilizarea raţională şi eficientă a factorilor de producţie reprezintă obiectivul şi rezultatul competenţei şi abilităţii întreprinzătorului preocupat în permanenţă să găsească acele combinaţii de factori din a căror folosire să obţină avantajos cât mai mari şi mai sigure.

5.2.1 Combinarea şi substituirea factorilor de producţie

Combinarea factorilor de producţie reprezintă acea metodă de unire a factorilor de producţie în vederea obţinerii de noi bunuri şi servicii.

Combinarea se poate realiza pe două laturi:

§ tehnică - combinare specifică fiecărui proces de producţie, obţinerea unui bun economic presupunând unirea resurselor de muncă ce au o anumită structură şi calificare cu maşini, instalaţii, materii prime şi materiale specifice domeniului, respectiv bunului;

§ economică - unirea tehnică a factorilor are substrat economic,

concretizat într-un cost de producţie minim şi într-un profit maxim.

Substituirea factorilor de producţie poate fi definită ca fiind posibilitatea de a înlocui o cantitate dată dintr- un factor de producţie, cu o cantitate dată dintr- un alt factor de producţie, în condiţiile menţinerii aceluiaşi volum al producţiei.

Combinarea şi substituirea factorilor de producţie sunt posibile datorită:

o divizibilităţii - posibilitatea de a împărţi un factor de producţie în unităţi simple, omogene, fără a fi afectată calitatea şi utilizarea factorului respectiv;

o adaptabilitatea - proprietatea de asociere a unei cantităţi dintr-un factor de producţie divizibil cu una sau mai multe unităţi divizate dintr-un alt factor de producţie.

Decizia de combinare şi substituire a factorilor de producţie se întemeiază pe anumite criterii economice concretizate în parametrii de eficienţă cum sunt:

1) productivitatea marginală a unui factor de producţie (Wmg) reprezintă sporul de

producţie (AQ) obţinut ca urmare a creşterii cu o unitate a factorului dat (AX), ceilalţi factori de producţie

rămânând constanţi;

W_mg=AQ/AX

2) rata marginală de substituire- raportul dintre cantitatea factorului ce urmează a fi introdus în activitatea economică (AX) necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a altui factor, care va fi înlocuit (- AY), astfel încât producţia să rămână neschimbată sau să crească;

Rms = - (AX) / (AY)

3) coeficientul de elasticitate a producţiei în raport cu factoriiarată cu cât influenţează creşterea unui factor asupra sporului de producţie sau apare ca raport între productivitatea marginală şi productivitatea medie a factorului care se modifică.

5.3 Eficienţa utilizării factorilor de producţie

5.3.1 Eficienţa economică - formele eficienţei economice

Eficienţa economică:

• este forma concretă cu cea mai largă sferă de acţiune pe care o îmbracă

raţionalitatea economică;

• este cerinţa fundamentală care se impune în toate activităţile economice;
• pune în balanţă eforturile (cheltuielile) cu veniturile (rezultatele) agentului economic.

Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi.

Activitatea unui agent economic este eficientă atunci când încasările obţinute din vânzarea bunurilor pe piaţă sunt mai mari decât cheltuielile care s- au făcut (încasări > cheltuieli).

Modalităţile de exprimare a eficienţei economice (Ec) sunt:

v prin randamentul factorilor de producţie utilizaţi: Ec =Vr /Cpp,

unde

Vr = venituri realizate;

Cpp = consumul de factori de producţie.

o exprimă veniturile obţinute la unitatea de factor de producţie consumat, deci eficienţa economică este cu atât mai mare cu cât rezultatele obţinute sunt mai mari;

v prin consumul factorilor de producţie, pentru obţinerea rezultatelor: Ec =Cpp / Vr

o exprimă consumul de factori de producţie pentru obţinerea unei unităţi de venit, deci Ec este cu atât mai mare cu cât consumul de factori pe unitatea de produs este mai mic permiţând sporirea ofertei de bunuri prin economisirea de factori.

Eficienţa economică se prezintă sub două forme principale:

1. Rentabilitatea - capacitatea unei activităţi economice de a aduce profit.

§ are un prag minim (punct de echilibru), reprezentat de egalitatea dintre volumul încasărilor firmei din activitatea sa şi volumul costurilor efectuate pentru obţinerea veniturilor respective;

§ se exprimă absolut - prin mărimea profitului obţinut; relativ - prin rata rentabilităţii, calculată ca rată a profitului (Rpr)

Rpr = (profit / costuri totale) x 100

2. Productivitatea reprezintă rodnicia sau randamentul cu care sunt utilizaţi factorii de producţie.

§ nivelul productivităţii (W) se calculează ca raport între producţia obţinută

(Q) şi factorii implicaţi (F). W = Q / F

Поиск по сайту: